Am blogul meu, sunt pionier

20 02 2008

Tot sarind din blog in blog, randomly, am remarcat nu mai putin de 24 site-uri care contineau fix o postare, in care mandrul proaspat blogger isi anunta VENIREA. Dupa aia…tacere. Si toti simt nevoia sa specifice: ‘am si eu blog, ca Udrea si Iliescu’. Ooook, dar ei mai si scriu acolo?! [ca scriu chiar ei sau altii, asta e altceva, dar au acolo, niste chestii insirat]. Ce lume trista. Sa ai blog e aproape la fel de cool ca a avea cont de hi5 cu 2500 prieteni. Ma rog, hi5-ul este un fenomen mult prea complex, mai e pana sa ajunga bloggingul acolo. Desi, cu atatia emo-kids dornici sa arate lumii cum ei nu au nevoie de nimeni, cine stie ce surprize o sa avem maine-poimaine…





‘Binecuvantata fie masina aceasta’

15 07 2007

Mkay. Week-end-ul asta am iesit [finally] din Bucuresti, pentru o gura de aer de munte. Am mers cu mama si tata la Cheia. Cei 2 km de ‘sosea’, care aratau ca dupa un bombardament, pe care a trebuit sa-i parcurgem au meritat, totusi. Daca inca nu ati fost sus, la Muntele Rosu, go! Privelistea e superba, manelistii sunt putini, cazarea e ieftina si mancarea buna.

Oricum, nu despre asta voiam sa povestesc, ci despre cele doua manastiri pe care le-am vizitat. Prima, Manastirea Suzana. Arata dragut, not one of my favs, dar sa zicem ca peisajul facea 70% din farmecul locului. Cand am plecat de acasa nu stiam ca o sa mergem si la manastiri, asa ca mi-am luat unul dintre tricourile mele cu Iron Maiden [bine, si daca as fi stiut, probabil tot pe ala l-as fi luat]. Am intrat, frumos, in manastire, totul ok ,pana cand au dat cu ochii de mine doua ‘credincioase’. Imbrobodite cu batice groase, purtand fuste lungi si bluze cu maneca luuunga, s-au holbat cu ura la mine, tot timpul. Adica…EVERY FREAKING MNUTE! La un moment dat, m-am oprit chiar in fata intrarii in biserica manastirii, ca sa fac o poza. Chiar atunci iesea o maicuta, care cand m-a vazut s-a impiedicat si a cazut. M-am repezit sa o ajut sa se ridice, faza in care cele doua femei [de mai sus] se reped si ele, dar sa-mi dea peste maini! Oooook, credincioaselor, cineva a lipsit de la orele in care se predau chestiile cu ‘iubeste-ti aproapele’ si ‘nu judeca tu pe ceilalti’. A doua manastire. Manastirea Cheia. De data asta, calugari. Nici nu apuc sa ma apropii de poarta, ca raman ‘masca’. Doi calugari sfinteau de zor…masini. Pe langa faptul ca eu credeam ca asta se intampla doar la o singura manastire [Sambata, cea care-mi displace cel mai mult; loc de facut bani, oameni care n-au nicio legatura cu religia], am fost socata sa aud parti din ritual. Oribil. Ca sa puna capac intrgii scene, unul dintre soferii masinilor a intrebat, apoteotic: ‘Parinte, dar haine, incaltaminte, de-astea…sfintiti?’ :)) Nu stiu ce i s-a raspuns, deja eram mult prea socata.

P.S.: nu sunt persoana cea mai credincioasa din lume, nu-mi place sa merg la biserica, am o parere generala proasta despre preoti, cred intr-un dumnezeu al meu, pe care nu simt nevoia sa ma duc sa-l ador intr-un anume loc.

P.P.S.:poze de la munte  →

MUNTELE ROSU

Cheia

camp





“Vreau, dar nu pot”

28 06 2007

In urma unor discutii cu niste cunoscuti si a doua posturi citite azi pe alte bloguri (post al lui dece?, post al lui subiectiv) m-a bufnit rasul, gandindu-ma la colegii mei mai mari, mai mici sau de o varsta cu mine si la problemele lor emotionale.

Principalele doua trenduri printre cei aflati la 1-4 ani de majorat este sa fie ori cat mai emo, ori cat mai populari.

Daca esti popular(a), traiesti in lumea ta roz, unde ai doi-trei adoratori, care se grabesc sa-ti imite toate ticurile, sa se imbrace la fel ca tine, sa-ti spuna cat de minunat(a) esti si cum toti vor sa fie ca tine. Nu exista o reteta clara ca sa ajungi popular(a), dar de obicei vorbim despre persoane cu aspect fizic placut, care afiseaza o atitudine usor (sau mai mult) superioara (ca doar nimeni nu mai e ca ei), care au o doza de egoism, ipocrizie si sunt mai dispusi spre compromisuri decat copilul de rand. De ce spun ca trebuie sa fie dispusi sa faca un compromis, doua? Simplu. Ca sa te mentii in top, mai treci cu vederea ca mama te-a invatat ca nu e frumos sa razi de altii, ca trebuie sa-ti respecti colegii si profesorii, chestii de-astea. Contrar imaginii promovate de filmele americane, fata populara nu ajunge cu tocilarul clasei si nici baiatul popular cu fata cuminte si tacuta din ultima banca. Elevii populari au grupul lor, dar de multe ori printre ei gasesti si persoane dispuse sa-si mai dea jos masca afisata cu ostentatie, in spatele careia se gaseste cineva sociabil, cu defecte si calitati, ca toata lumea. Daca nu, nu-i nimic, ei tot au adoratorii lor.

Legatura cu postul lui dece? ? Pai aceasta prima categorie, ‘popularii’, daca sunt ‘detronati’ trebuie sa atraga atentia cumva. Mai o lacrima, mai o amenintare, ei ar vrea, dar nu pot. Ce nu pot? Sa se arunce de la geam/in fata unei masini. Asa ca iau 2-3 pastile de distonocalm, tragedie in familie, daca au noroc apar si la Tv si isi reiau locul printre cei mai admirati/invidiati oameni din liceu. Legatura cu postul lui subiectiv? ‘Popularii’ au un plus, stiu sa interactioneze, nu pot fi cunoscuti daca stau inchisi in clase sau daca, o data ajunsi acasa, se logheaza pe serverele arhi-pline de WoW sau CS. Totusi, ei nu gusta copilaria. Sunt mult prea preocupati de parerile celorlalti despre ei ca sa-si mai exploateze cea mai frumoasa perioada a vietii.

A doua categorie, copiii emo, tanjesc dupa atentia acordata popularilor, dar nu fac nimic pentru a o obtine. Se limiteaza fericiti deprimati la a sta intr-un colt, cu parul lor vopsit negru acoperindu-le ochii, taiandu-si cu model venele. Ma rog, si ei vor dar nu pot. Normal ca, teribilisti cum sunt majotitatea, nici prin gand nu le trece sa se sinucida, dar cum altfel ar putea fi primiti in grupuletul lor de emo-kids, daca nu au niste liniute facute cu o lama tocita pe incheieturi? De ce zic asta? Hmm…pai…poate pentru ca daca ei chiar ar vrea sa se sinucida, s-ar taia in lungul venelor, nu de-a latul? Eh, ma rog, greu si cu anatomia asta. Revenind. Isi iau haine in dungulite, isi mai fac 2-3 insigne pe care si le agata mandri de ghiozdan, isi pun pe mess un avatar rebel, in care intreaba ce are lumea cu ei, ce daca sunt emo? si gata. Ah, ba nu. Aici mai e ceva de baza. Esti emo, asculti muzica specifica. Popularii mai variaza, de la rap la un pop, dance, de-astea…mai si un rock usurel. Emo…muzica trista, in care solistul (care se vrea la fel de emo) spune despre cum e lumea de rea si cat e el de deprimat si cum nimeni nu-l iubeste si o sa-si taie venele. Cand? Cum cand? Eee…zilele astea, da’ nu acum, ca mai are de vandut cateva milioane de albume, exploatand adolescentii emo-lai. “Prost sa fii, emo s-o arzi ari”, cum ar spune un prieten. Ce sa ari? Incheietura, maica.

p.s.: ca tot veni vorba, acum vreo luna m-a intrebat bunica mea ce sunt aia emo. I-am zis ca-s unii cu bretonul pana la gat, care-si taie venele in grup. A ramas un pic socata, dar n-a mai zis nimic.

Sa facem si pentru emo (ca doar nu discriminam si nici anti-semiti, ca Ariel, nu suntem) legaturile cu de ce? si subiectiv. Well, emo kids are all about depression and suicide! Exact tipologia descrisa de de ce?. In ceea ce priveste gradul lor de comunicativitate, e cam zero. Isi plang de mila, stau inchisi in casa, ascultand muzica lor emo. Baietii agata fete dragute, dispuse sa-i ajute sa-si depaseasca traumele emotionale, fetele…eh, ele sunt rebele si nu au nevoie de cineva care sa le faca sa sufere si mai mult. Oricum, ele sunt vesnic neimplinite si parasite de soarta. Putinii emo reali vor juca, probabil, CS, dorind sa omoare (macar in lumea virtuala) pe cineva. Anyway, nici ei n-au copilarie, ca-s prea deprimati sa remarce ca oricum nimanui nu-i pasa, oricat X si 0 ar juca pe frumoasele lor manute.

Acestea fiind zise, promit ca voi trata intr-un post viitor o alta categorie de mare perspectiva si cu din ce in ce mai multi membri: gamerii, sau ‘nu sunt obsedat de jocuri, doar as face orice ca sa ajung la level 70’.





de ce am ales meseria de politist

27 06 2007

Asa suna un search prin care un om [ii vom spune, prin conventie, X] a ajuns pe acest blog. Hmm…’de ce am ales meseria de politist’?

Regreta, oare, X ca si-a ales aceasta meserie? Intr-un acces de disperare, cuprins de frustrari, X a cautat raspunsul acolo unde se gaseste toata informatia din lume [in viziunea personala a subiectului, ne putem imagina ca asa este]. Se gandise, poate, si la Vrajitorul din Oz, dar nu avea un drum facut din caramizi galbene pe care sa-l urmeze. Asa ca a pornit calculatorul, a deschis IE 7 si a tastat in casuta motorului de cautare fatidica intrebare. De ce s-a facut politist? Ca sa protejeze comunitatea, sa faca orasul in care locuieste un loc mai bun, mai sigur? Ca sa aduca alinare oamenilor ale caror rude au fost ucise, violate, talharite, lovite? Ca sa-l opreasca pe omul care conduce pe Magheru cu 120 km/h? Poate a vrut sa faca diferenta. Sa stie ca undeva, cineva, ii multumeste, chiar daca nu-i stie numele. Si ce a primit? S-a lovit, poate, de birocratia, coruptia, nepotismul din sistem. A descoperit ca Y, colegul lui de birou, primea 2000$/luna ca sa-l lase pe respectatul patron de club de noapte “MNOPQR” sa-si vanda marfa injectabila clientilor fideli. Si atunci lui X nu i-a venit sa creada. Avand o izbucnire de furie, amintindu-si de ce a ales meseria de politist, X decide sa raporteze sefului. Seful ii rade in nas. ‘Asa merge treaba aici, X’. Astfel, X pleaca dezamagit spre casa, unde vede seara, la principalul jurnal de stiri, cum colegii lui sunt prezentati ca una dintre cele mai corupte institutii. Acesta este momentul in care el decide ca decat impotriva lor, mai bine cu ei. Si se amesteca si el in aceasta balta plina de noroi si gunoaie, dezvoltandu-si abilitatea de a-si infrana revolta interioara. Astazi asa, maine asa, dupa cativa ani, baietelul sau, abia intrat la scoala, il intreaba nevinovat: “Tati, de ce te-ai facut politist?”.

X nu-i poate raspunde. De ce? Pentru ca si el a uitat.

Trist, dar adevarat. Aceasta e tara in care traim.





Despre moda, sau cum sa fii mai urat(a) decat te-a facut natura.

17 05 2007

Inaintand astazi, cu greu, prin multimea de oameni din zona Piata Romana-Piata Amzei-Parcul Cismigiu, am putut sa observ expansiunea unui fenomen destul de vechi, dar care parca azi mi s-a parut mai strident decat de obicei. Si de aici s-a nascut o intrebare, in mintea mea de muritoare umila…De ce se chinuie lumea din ziua de astazi sa se sluteasca mai mult decat este deja?

Prima care mi-a atras atentia a fost o domnisoara blonda, mignona (aprox. 1.60-1.65 m inaltime), care se afla in fata mea, la trecerea de pietoni de la Romana. Nu am nimic nici cu faptul ca era blonda, cu atat mai putin cu inaltimea. Am ceva cu faptul ca domnisoara fie nu avea oglinda acasa, fie cineva o mintise ca arata bine. Imbracata (?!) cu un petic albastru care ii acoperea abdomenul si partea superior-frontala, in spate lasa se se vada, printre bucatele de material, numeroasele meniuri pe care le savurase la KFC, McDonald’s sau Pizza Hut. Pantalonii albi, dintr-un material indoielnic si cu o croiala mai mult decat defavorabila, o faceau sa arate ca un mic porcusor bicromat. Desigur, pentru a intregi imaginea, nu puteau lipsi incaltarile sclipitoare [‘La soare te puteai uita, la picioarele dumneaei, ba’], pe care domnisoara se deplasa cu gratie, calcand cand intr-o strachina, cand intr-alta.

Ca sa nu discriminez, urmatoarele remarci se vor referi la un specimen care poseda cromozomi XY [hmm…dubitabil, dar sa zicem]. Astfel, primul lucru pe care il observai, fie ca erai langa el [ca mine], fie ca erai intr-un avion, in drum spre meleaguri mai putin manelistice, nu puteai sa ratezi stralucirea celor 3 kg de metal pretios de la gat/mana/din urechi. Apoi, tricoul cu deja celebra ‘De Puta Madre-creado en el peor barrio del mundo’ te convingea ca omul nu stie spaniola nici cat sa-l primeasca la capsuni. De sub tricou rasarea, mai mare decat Luceafarul, o forma nedefinita, modelata in 3 straturi, de aceasta data rezultatul vreunui botez, al vreunei nunti, sau al gratarului de 1 mai. Agatati de cureaua pe care se vedea scris cu litere de-o schioapa ‘Dior’, se gaseau ochelarii cenusii, mari cam cat cutia craniana a mamiferului, si ei cu mici pietricele sclipitoare….’Ca daca nu sclipeste, e degeaba’, vorba unui muzicant minoritar de marca. In picioare, incaltaminte sport [da, ati ghicit, aurie] Nike. Doar firma face reputatia, these days…

Din fericire [sau nu], dupa observarea acestor doi indivizi, s-a facut verde la semafor. Mi s-a oferit astfel ocazia de a remarca o alta sub-specie: femeile de +40 ani care cred ca au 20, dar arata de 60. O doamna cu parul tricolor [alb la radacina, castaniu in partea mediana si negru spre varfuri], machiata strident, cu obrajorii ca bujorii, avand o bluza dintr-un fel de plastic reciclat, evident, mulat [a se citi intins] pana la extrem, cu un decolteu adanc, lasa se se vada [in detaliu, probabil pentru ca acei mai carcotasi dintre privitori sa nu se planga de ambiguitate] fiecare centimetru din pieptul dumneaei, care nu beneficia de prezenta unui sutien. Sutien care sa ne fi aparat de visele urate pe care aceia mai ghinionisti dintre noi, care au vazut-o, le vor avea cu siguranta. O fusta ciclame de 50-60 cm completa acest tablou meschin, degradant, al unei femei care in incercarea de a recupera tineretea pierduta, smulgea, in cel mai bun caz, cateva suspine compatimitoare.

Imi mai vin in minte o multime de exemple, dar sunt sigura ca le-ati vazut cu totii in periplul vostru prin orasul/cartierul/blocul in care locuiti…Intrebarea mea este, insa, urmatoarea: de ce oamenii nu pot intelege ca nu tot ce se poarta le si vine bine….si ca, de fapt, nu tot ce se poarta e frumos!?

In acest sens, propun ca Primaria sa sponsorizeze fiecare casa din fiecare oras cu cate o oglinda de 2×2 m, poate astfel vom fi privati de [macar] 1% din aceste exemple de prost-gust in cea mai pura forma. Cine stie…daca n-or avea oamenii bani de oglinda? 🙂





Daily horror. Five o’ clock.

6 04 2007

Astazi, dupa muuult timp, am deschis televizorul inainte de ora 22.00. Nu stiu exact ce m-a determinat sa fac asta, dar stiu ca nu o voi mai face prea curand. Trec rapid peste hiper-obositoarele fete cu ‘Sunati!!! Am bani pentru dumneavoastra!’, care te implora sa le apelezi ca sa le spui ca ai gasit cuvantul pe care ele vor sa-l auda cu atata disperare, ca ai crede ca este biletul lor spre Viata Vesnica. Trec si peste teleshopping, telenovele si alte chestii destinate femeilor fara ocupatie, bunicilor si copiilor sub 12 ani. Urmeaza, desigur, reluari ale unor filme de mana a 5-a, cu actori obscuri si actiune fara sens. Oare cine o stabili programul televiziunilor? Cine le recomanda ce filme sa dea si cand? Sper ca nu e si platit/a pentru asta. As prefera, pe cuvant, sa vad de 100 de ori un film bun, decat sa mai vad pentru a nu stiu cata oara niste filme fara sens, fara idei, chiar si fara o poanta buna, la o adica [asta in cazul celor care se vor comedii].

In final, ajung la fatidica ora 17.00. Stirile de la ora 5, de care toata lumea se minuneaza. ‘Hai ca nu au cum sa fie chiar asa de rele…Sunt doar stiri’, imi spun, optimista. Prima, despre uciderea unei fetite, sau moartea ei, inca nu am/au inteles.  Urmeaza un viol, o bataie, un accident cu multe victime si cateva stiri despre nunta lui Ion Ion Tiriac cu Maria Marinescu. Despre stirile din sport…Nici nu stiu de unde sa incep! Stim cu totii ca stirile din sport sunt, in cel mai bun caz, stiri fotbalistice. Dar de obicei sunt stiri (barfe) despre mondenitati, cine cu cine, unde, cum, cand, despre ultima prietena a lui Zicu, ultimul tatuaj al lui Mutu, ultima declaratie beligeranta a lui Gigi Becali, cu un bonus care consta fie in slideshow-uri cu poze cu femei semi-nude, sau [in editiile ‘sarace’] doar in imagini cu decolteul prezentatoarei.

Concluzia? Mai bine ies in Herastrau, sau termin de citit Sonata Kreutzer sau scriu in blog, ca sa stie si altii, sa nu faca greseala mea…

Read the rest of this entry »