Am blogul meu, sunt pionier

Tot sarind din blog in blog, randomly, am remarcat nu mai putin de 24 site-uri care contineau fix o postare, in care mandrul proaspat blogger isi anunta VENIREA. Dupa aia…tacere. Si toti simt nevoia sa specifice: ‘am si eu blog, ca Udrea si Iliescu’. Ooook, dar ei mai si scriu acolo?! [ca scriu chiar ei sau altii, asta e altceva, dar au acolo, niste chestii insirat]. Ce lume trista. Sa ai blog e aproape la fel de cool ca a avea cont de hi5 cu 2500 prieteni. Ma rog, hi5-ul este un fenomen mult prea complex, mai e pana sa ajunga bloggingul acolo. Desi, cu atatia emo-kids dornici sa arate lumii cum ei nu au nevoie de nimeni, cine stie ce surprize o sa avem maine-poimaine…

Pur si simplu: Muse.

N-am mai scris nimic de peste o luna, in principal din cauza ca am fost plecata [prima jumatate a lui septembrie], total absorbita de scoala, noutati, socializare [de pe 17 septembrie pana in prezent] sau pur si simplu nu aveam chef sa scriu.

Ziua de ieri, insa, merita cam 1000 posturi. De ce? Simplu: Muse.

Pana in urma cu vreo 2-3 luni, trebuie sa marturisesc, nu ascultasem foarte multe melodii ale lor, iar alea 2-3 erau de pe cel mai recent album, Black Holes and Revelations. Mi-au placut, dar nu eram cel mai mare fan. Pe 17 august am citit in Compact ca Muse vine in Romania pe 6 Octombrie, pretul biletelor fiind de 45 lei sau 65 lei, in functie de pozitia pe gazonul Stadionului ‘Arcul de Triumf’. Mi-am zis ca nu am ce pierde, am dat repede doua SMS-uri celor doi colegi ai mei care stiam ca asculta Muse si i-am provocat la o intalnire la respectivul eveniment. Asa se face ca am ajuns, fortata de ei [thanks guys] sa-mi iau bilet de 65 lei, desi ma gandeam ca sunt o gramada de bani si ca poate nu o sa merite. Anyway…Nu aveam de gand sa merg la concert stiind doar cateva melodii, asa ca mi-am luat discografia [din magazin, desigur] si cateva concerte, pentru ca imi ajunsesera la urechi vorbe cum ca Muse ar fi absolut geniali live. Concertele de la Glastonbury, de pe Wembley si cel de la Reading Festival au fost revelatoare [fara black holes], ca atare de vreo 3 saptamani Muse au un loc stabil in playlist-ul meu.

In sfarsit, a venit si ziua concertului. Am facut pariuri…Cu ce o sa inceapa [am avut dreptate, desigur], cu ce o sa termine [n-am mai nimerit-o], daca o sa cante si melodia X, melodia Y, etc. La 19.10-19.15 a inceput recitalul Brett Anderson [ex-Suede], din deschidere. A fost mai bine decat ma asteptam, mi-a placut ca a zis de mai multe ori ‘Multumesc’ [mi se pare mie o chestie de respect/respectat sa invete sa spuna asta in limba tarii in care canta]. Intre recital si Muse au pus warm-up music, lumea a dat din cap pe Ac/Dc-Back in Black [:X], dar si pe The White Stripes [trebuie sa recunosc ca nu-mi aduc aminte alte trupe ale caror melodii le-au pus].

Si, la ora 21.00, a venit momentul. Matthew Bellamy a aparut pe scena, imbracat cu un tricou cu capete de extraterestru [prietenii stiu de ce :))] si a inceput, desigur, Knights of Cydonia. Toata lumea a tipat, a sarit, a cantat, s-a agitat. Eu am asteptat cel mai mult Supermassive Black Hole si parca am simtit ca explodez cand am auzit primele acorduri [brilliant.]. O atmosfera superba si la Feeling Good, cand chiar toata lumea canta si s-a auzit minunat. Despre Starlight…ce sa mai spun? Toata lumea batea din palme, unii se mai incurcau, dar nimeni nu tacea. La Sing for Absolution a fost ceva special, o atmosfera impusa de melodie, de fapt. Hysteria a fost un alt highlight al serii pentru mine, ca si Map of the Problematique sau Time is running out. In sfarsit, a venit si bis-ul. Eram putin dezamagita ca nu cantasera Stockholm Syndrome si mai ales Plug in baby, dar inca mai speram sa se intample. Si s-a intamplat! Penultima melodie a fost Plug in baby, iar ultima Stockholm si totul a fost exact asa cum trebuia sa fie.

Ne-au multumit, ne-au spus ca am fost minunati si ca ne vom mai vedea. Nu stiu cat de minunati am fost, dar si eu sper, din tot sufletul, ca ii voi mai vedea. Pentru ca merita.

P.S.: daca stie cineva ordinea exacta in care au cantat melodiile, poate imi lasa si mie lista intr-un comment, please.

Bruce Dickinson in Romania!!!

Bruce Dickinson, solistul celor de la Iron Maiden va veni in Romania pentru mitingul aviatic de la Constanta, de pe 25-26 august. Pentru cei care nu stiu, Bruce detine o licenta de pilot profesionist si va pilota de la Bucuresti pana pe aeroportul din Constanta un avion AN2. Bruce va comenta competitia aeriana, Aero Grand Prix Constanta Challenge 2007.

Ma rog, ideea e ca…VINE BRUCE DICKINSON IN ROMANIA!!!

De ziua mea :D

Vazut pe blogul Laurei .

Intra pe Wikipedia si cauta dupa ziua ta de nastere (doar ziua si luna) si apoi:
1. Noteaza 5 evenimente care s-au intamplat in acea zi
2. Noteaza 5 aniversari importante. (zile de nastere)
3. Noteaza o moarte cu insemnatate.
4. Noteaza o sarbatoare.

Evenimente :

• 1543 – Regele Henry VIII se casatoreste pentru a sasea [si ultima] oara, cu Catherine Parr, la Hampton Court Palace
• 1580 – Biblia Ostrog, prima biblie tiparita intr-o limba slava, este publicata
• 1862 – Medal of Honor [Medalia de Onoare] este autorizata de United States Congress
• 1962 – the Rolling Stones au primul concert important, la clubul Marquee din Londra

• 1998 – Franta castiga Campionatul Mondial de Fotbal, dupa ce bate Brazilia 3-0

Aniversari :

• 100 BC – Julius Caesar [hai ca pe el il stim cu totii…nu?]
• 1884 – Amedeo Modigliani, pictor si sculptor Italian
• 1904 – Pablo Neruda, poet chilian, laureat al Premiului Nobel
• 1967 – John Petrucci, chitarist american [Dream Theater]
• 1854 – George Eastman, inventator american [a inventat rola de film]

Deces :

• 1536 – Erasmus, scriitor si filozof olandez

Sarbatoare :

• Ziua Independentei in Kiribati si Sao Tome&Principe

Dau mai departe lui Icx , lui KingOBeer si lui Janie .

‘Binecuvantata fie masina aceasta’

Mkay. Week-end-ul asta am iesit [finally] din Bucuresti, pentru o gura de aer de munte. Am mers cu mama si tata la Cheia. Cei 2 km de ‘sosea’, care aratau ca dupa un bombardament, pe care a trebuit sa-i parcurgem au meritat, totusi. Daca inca nu ati fost sus, la Muntele Rosu, go! Privelistea e superba, manelistii sunt putini, cazarea e ieftina si mancarea buna.

Oricum, nu despre asta voiam sa povestesc, ci despre cele doua manastiri pe care le-am vizitat. Prima, Manastirea Suzana. Arata dragut, not one of my favs, dar sa zicem ca peisajul facea 70% din farmecul locului. Cand am plecat de acasa nu stiam ca o sa mergem si la manastiri, asa ca mi-am luat unul dintre tricourile mele cu Iron Maiden [bine, si daca as fi stiut, probabil tot pe ala l-as fi luat]. Am intrat, frumos, in manastire, totul ok ,pana cand au dat cu ochii de mine doua ‘credincioase’. Imbrobodite cu batice groase, purtand fuste lungi si bluze cu maneca luuunga, s-au holbat cu ura la mine, tot timpul. Adica…EVERY FREAKING MNUTE! La un moment dat, m-am oprit chiar in fata intrarii in biserica manastirii, ca sa fac o poza. Chiar atunci iesea o maicuta, care cand m-a vazut s-a impiedicat si a cazut. M-am repezit sa o ajut sa se ridice, faza in care cele doua femei [de mai sus] se reped si ele, dar sa-mi dea peste maini! Oooook, credincioaselor, cineva a lipsit de la orele in care se predau chestiile cu ‘iubeste-ti aproapele’ si ‘nu judeca tu pe ceilalti’. A doua manastire. Manastirea Cheia. De data asta, calugari. Nici nu apuc sa ma apropii de poarta, ca raman ‘masca’. Doi calugari sfinteau de zor…masini. Pe langa faptul ca eu credeam ca asta se intampla doar la o singura manastire [Sambata, cea care-mi displace cel mai mult; loc de facut bani, oameni care n-au nicio legatura cu religia], am fost socata sa aud parti din ritual. Oribil. Ca sa puna capac intrgii scene, unul dintre soferii masinilor a intrebat, apoteotic: ‘Parinte, dar haine, incaltaminte, de-astea…sfintiti?’ :)) Nu stiu ce i s-a raspuns, deja eram mult prea socata.

P.S.: nu sunt persoana cea mai credincioasa din lume, nu-mi place sa merg la biserica, am o parere generala proasta despre preoti, cred intr-un dumnezeu al meu, pe care nu simt nevoia sa ma duc sa-l ador intr-un anume loc.

P.P.S.:poze de la munte  →

New 7 wonders

Au fost votate, de catre oameni din toata lumea, cele 7 noi minuni ale lumii:

Marele Zid Chinezesc

Petra (Iordania) 

Statuia lui Iisus (Rio de Janeiro)

Machu Picchu (Peru)

Chichen Itza (Mexic)

Colosseum (Roma)

Taj Mahal (India)

Maine o sa scriu si ce am votat eu si de ce si ce parere am de alegerile astea si mai ales de ce au fluierat cei din public la prezentarea uneia dintre candidate.

Deci :

-lumea a fluierat la prezentarea candidaturii Statuii Libertatii. De ce? Poate au simtit un fel de politizare, o nevoie a organizatorilor de a introduce SUA in absolut orice actiune culturala de nivel international. Sau poate pur si simplu nu le-a placut oamenilor statuia.

-eu am votat cinci din cele sapte de mai sus, punand Angkor in loc de Statuia lui Iisus si castelul Neuschwanstein in loc de Colosseum. Bine, chiar nu ma deranjeaza ca au ales Colosseum-ul, doar e in Italia [:X]. Anyway, problema mea era urmatoarea: de ce au ajuns sa fie nominalizate Opera din Sydney, Statuia lui Iisus, Statuia Libertatii, Turnul Eiffel? Adica mie nu mi se pare [si repet, e doar parerea mea, nu caut sa fiu aprobata de nimeni] ca ar putea fi incadrate in categoria minuni …

 Festivitatea de la Lisabona, in cadrul careia au fost anuntate cele 7 minuni a fost destul de bine organizata, a putut fi urmarita online, ceea ce a fost un plus, din punctul meu de vedere. Mi-au placut Sir Ben Kingsley si Hilary Swank, au fost carismatici si au stiut sa iasa cu bine din situatii delicate, cum ar fi intarzieri ale invitatilor. Pe langa lasere, balrini si tot felul de efecte speciale, spectatorii au asistat si la un mini-recital Jennifer Lopez, care arata bine, se misca bine si canta ok. Imediat dupa ce ea a terminat, au fost anuntate castigatoarele, in ordinea in care le-am scris si eu mai sus. Un moment care m-a impesionat enorm a fost cel in care, la anuntarea celei de-a 4-a, Machu Pichu, impreuna cu ambasadorul Peru-lui la Lisabona a venit pe scena si primarul din Machu Pichu. Un om simplu, imbracat in haine traditionale inca, care mai avea putin si plangea. A luat in brate pe toata lumea si se putea citi in ochii lui cat de mandru, de fericit era.

Cam asta a fost, inca imi pare rau ca totusi nu au pus si Angkor-ul printre astea 7, dar…

Cat de gay este PREA gay?

Da, din nou un post despre haine, Bucuresti si stupoare.  Si gay-ness.

 Aflandu-ma prin oras, in zona Piata Unirii, zilele trecute, privirile mi-au fost iremediabil atrase de catre un grup de…oameni. Si fete, si baieti. Primul cuvant care mi-a venit in minte? ‘GAY!’ Nu, nu homosexuali sau lesbiene, spre propria-mi surprindere, ci gay adica fericiti. Ma rog, cat or fi fost oamenii de fericiti nu pot sti decat sufletelele lor, dar aparentele sigur asta indicau. Ras zgomotos, gesturi largi si cel mai traumatizant: haine in cele mai stridente culori pe care le-am vazut vreodata. Ok, stridente-stridente…dar mai erau si in combinatii, cu buline, cu dungi, cu imprimeuri florale…’si cate si mai cate’. Ok, stiu ca am facut un fel de ‘manifest’ al dezaprobarii mele fata de depresivitatea copiilor emo, dar nici cu extrema cealalta nu-s de acord. Pana una, alta, extremele nu-s bune, de orice fel ar fi ele. Anyway. Erau acesti oameni…fara nicio grija in lume. Tipau, sareau, se invarteau. M-am apropiat de ei inainte sa traversez strada [remarc acum ca semaforul si trecerile de pietoni pot fi locuri revelatoare, nu gluma!] si…un val de vapori de alcool pluteau in jurul grupuletului gay. Ehe, n-or mai fi gasit fericire in rate, ca Vama, asa ca au luat si ei fericire in inghitituri. Mici, ca avem timp.

“Vreau, dar nu pot”

In urma unor discutii cu niste cunoscuti si a doua posturi citite azi pe alte bloguri (post al lui dece?, post al lui subiectiv) m-a bufnit rasul, gandindu-ma la colegii mei mai mari, mai mici sau de o varsta cu mine si la problemele lor emotionale.

Principalele doua trenduri printre cei aflati la 1-4 ani de majorat este sa fie ori cat mai emo, ori cat mai populari.

Daca esti popular(a), traiesti in lumea ta roz, unde ai doi-trei adoratori, care se grabesc sa-ti imite toate ticurile, sa se imbrace la fel ca tine, sa-ti spuna cat de minunat(a) esti si cum toti vor sa fie ca tine. Nu exista o reteta clara ca sa ajungi popular(a), dar de obicei vorbim despre persoane cu aspect fizic placut, care afiseaza o atitudine usor (sau mai mult) superioara (ca doar nimeni nu mai e ca ei), care au o doza de egoism, ipocrizie si sunt mai dispusi spre compromisuri decat copilul de rand. De ce spun ca trebuie sa fie dispusi sa faca un compromis, doua? Simplu. Ca sa te mentii in top, mai treci cu vederea ca mama te-a invatat ca nu e frumos sa razi de altii, ca trebuie sa-ti respecti colegii si profesorii, chestii de-astea. Contrar imaginii promovate de filmele americane, fata populara nu ajunge cu tocilarul clasei si nici baiatul popular cu fata cuminte si tacuta din ultima banca. Elevii populari au grupul lor, dar de multe ori printre ei gasesti si persoane dispuse sa-si mai dea jos masca afisata cu ostentatie, in spatele careia se gaseste cineva sociabil, cu defecte si calitati, ca toata lumea. Daca nu, nu-i nimic, ei tot au adoratorii lor.

Legatura cu postul lui dece? ? Pai aceasta prima categorie, ‘popularii’, daca sunt ‘detronati’ trebuie sa atraga atentia cumva. Mai o lacrima, mai o amenintare, ei ar vrea, dar nu pot. Ce nu pot? Sa se arunce de la geam/in fata unei masini. Asa ca iau 2-3 pastile de distonocalm, tragedie in familie, daca au noroc apar si la Tv si isi reiau locul printre cei mai admirati/invidiati oameni din liceu. Legatura cu postul lui subiectiv? ‘Popularii’ au un plus, stiu sa interactioneze, nu pot fi cunoscuti daca stau inchisi in clase sau daca, o data ajunsi acasa, se logheaza pe serverele arhi-pline de WoW sau CS. Totusi, ei nu gusta copilaria. Sunt mult prea preocupati de parerile celorlalti despre ei ca sa-si mai exploateze cea mai frumoasa perioada a vietii.

A doua categorie, copiii emo, tanjesc dupa atentia acordata popularilor, dar nu fac nimic pentru a o obtine. Se limiteaza fericiti deprimati la a sta intr-un colt, cu parul lor vopsit negru acoperindu-le ochii, taiandu-si cu model venele. Ma rog, si ei vor dar nu pot. Normal ca, teribilisti cum sunt majotitatea, nici prin gand nu le trece sa se sinucida, dar cum altfel ar putea fi primiti in grupuletul lor de emo-kids, daca nu au niste liniute facute cu o lama tocita pe incheieturi? De ce zic asta? Hmm…pai…poate pentru ca daca ei chiar ar vrea sa se sinucida, s-ar taia in lungul venelor, nu de-a latul? Eh, ma rog, greu si cu anatomia asta. Revenind. Isi iau haine in dungulite, isi mai fac 2-3 insigne pe care si le agata mandri de ghiozdan, isi pun pe mess un avatar rebel, in care intreaba ce are lumea cu ei, ce daca sunt emo? si gata. Ah, ba nu. Aici mai e ceva de baza. Esti emo, asculti muzica specifica. Popularii mai variaza, de la rap la un pop, dance, de-astea…mai si un rock usurel. Emo…muzica trista, in care solistul (care se vrea la fel de emo) spune despre cum e lumea de rea si cat e el de deprimat si cum nimeni nu-l iubeste si o sa-si taie venele. Cand? Cum cand? Eee…zilele astea, da’ nu acum, ca mai are de vandut cateva milioane de albume, exploatand adolescentii emo-lai. “Prost sa fii, emo s-o arzi ari”, cum ar spune un prieten. Ce sa ari? Incheietura, maica.

p.s.: ca tot veni vorba, acum vreo luna m-a intrebat bunica mea ce sunt aia emo. I-am zis ca-s unii cu bretonul pana la gat, care-si taie venele in grup. A ramas un pic socata, dar n-a mai zis nimic.

Sa facem si pentru emo (ca doar nu discriminam si nici anti-semiti, ca Ariel, nu suntem) legaturile cu de ce? si subiectiv. Well, emo kids are all about depression and suicide! Exact tipologia descrisa de de ce?. In ceea ce priveste gradul lor de comunicativitate, e cam zero. Isi plang de mila, stau inchisi in casa, ascultand muzica lor emo. Baietii agata fete dragute, dispuse sa-i ajute sa-si depaseasca traumele emotionale, fetele…eh, ele sunt rebele si nu au nevoie de cineva care sa le faca sa sufere si mai mult. Oricum, ele sunt vesnic neimplinite si parasite de soarta. Putinii emo reali vor juca, probabil, CS, dorind sa omoare (macar in lumea virtuala) pe cineva. Anyway, nici ei n-au copilarie, ca-s prea deprimati sa remarce ca oricum nimanui nu-i pasa, oricat X si 0 ar juca pe frumoasele lor manute.

Acestea fiind zise, promit ca voi trata intr-un post viitor o alta categorie de mare perspectiva si cu din ce in ce mai multi membri: gamerii, sau ‘nu sunt obsedat de jocuri, doar as face orice ca sa ajung la level 70’.

de ce am ales meseria de politist

Asa suna un search prin care un om [ii vom spune, prin conventie, X] a ajuns pe acest blog. Hmm…’de ce am ales meseria de politist’?

Regreta, oare, X ca si-a ales aceasta meserie? Intr-un acces de disperare, cuprins de frustrari, X a cautat raspunsul acolo unde se gaseste toata informatia din lume [in viziunea personala a subiectului, ne putem imagina ca asa este]. Se gandise, poate, si la Vrajitorul din Oz, dar nu avea un drum facut din caramizi galbene pe care sa-l urmeze. Asa ca a pornit calculatorul, a deschis IE 7 si a tastat in casuta motorului de cautare fatidica intrebare. De ce s-a facut politist? Ca sa protejeze comunitatea, sa faca orasul in care locuieste un loc mai bun, mai sigur? Ca sa aduca alinare oamenilor ale caror rude au fost ucise, violate, talharite, lovite? Ca sa-l opreasca pe omul care conduce pe Magheru cu 120 km/h? Poate a vrut sa faca diferenta. Sa stie ca undeva, cineva, ii multumeste, chiar daca nu-i stie numele. Si ce a primit? S-a lovit, poate, de birocratia, coruptia, nepotismul din sistem. A descoperit ca Y, colegul lui de birou, primea 2000$/luna ca sa-l lase pe respectatul patron de club de noapte “MNOPQR” sa-si vanda marfa injectabila clientilor fideli. Si atunci lui X nu i-a venit sa creada. Avand o izbucnire de furie, amintindu-si de ce a ales meseria de politist, X decide sa raporteze sefului. Seful ii rade in nas. ‘Asa merge treaba aici, X’. Astfel, X pleaca dezamagit spre casa, unde vede seara, la principalul jurnal de stiri, cum colegii lui sunt prezentati ca una dintre cele mai corupte institutii. Acesta este momentul in care el decide ca decat impotriva lor, mai bine cu ei. Si se amesteca si el in aceasta balta plina de noroi si gunoaie, dezvoltandu-si abilitatea de a-si infrana revolta interioara. Astazi asa, maine asa, dupa cativa ani, baietelul sau, abia intrat la scoala, il intreaba nevinovat: “Tati, de ce te-ai facut politist?”.

X nu-i poate raspunde. De ce? Pentru ca si el a uitat.

Trist, dar adevarat. Aceasta e tara in care traim.

Despre moda, sau cum sa fii mai urat(a) decat te-a facut natura.

Inaintand astazi, cu greu, prin multimea de oameni din zona Piata Romana-Piata Amzei-Parcul Cismigiu, am putut sa observ expansiunea unui fenomen destul de vechi, dar care parca azi mi s-a parut mai strident decat de obicei. Si de aici s-a nascut o intrebare, in mintea mea de muritoare umila…De ce se chinuie lumea din ziua de astazi sa se sluteasca mai mult decat este deja?

Prima care mi-a atras atentia a fost o domnisoara blonda, mignona (aprox. 1.60-1.65 m inaltime), care se afla in fata mea, la trecerea de pietoni de la Romana. Nu am nimic nici cu faptul ca era blonda, cu atat mai putin cu inaltimea. Am ceva cu faptul ca domnisoara fie nu avea oglinda acasa, fie cineva o mintise ca arata bine. Imbracata (?!) cu un petic albastru care ii acoperea abdomenul si partea superior-frontala, in spate lasa se se vada, printre bucatele de material, numeroasele meniuri pe care le savurase la KFC, McDonald’s sau Pizza Hut. Pantalonii albi, dintr-un material indoielnic si cu o croiala mai mult decat defavorabila, o faceau sa arate ca un mic porcusor bicromat. Desigur, pentru a intregi imaginea, nu puteau lipsi incaltarile sclipitoare [‘La soare te puteai uita, la picioarele dumneaei, ba’], pe care domnisoara se deplasa cu gratie, calcand cand intr-o strachina, cand intr-alta.

Ca sa nu discriminez, urmatoarele remarci se vor referi la un specimen care poseda cromozomi XY [hmm…dubitabil, dar sa zicem]. Astfel, primul lucru pe care il observai, fie ca erai langa el [ca mine], fie ca erai intr-un avion, in drum spre meleaguri mai putin manelistice, nu puteai sa ratezi stralucirea celor 3 kg de metal pretios de la gat/mana/din urechi. Apoi, tricoul cu deja celebra ‘De Puta Madre-creado en el peor barrio del mundo’ te convingea ca omul nu stie spaniola nici cat sa-l primeasca la capsuni. De sub tricou rasarea, mai mare decat Luceafarul, o forma nedefinita, modelata in 3 straturi, de aceasta data rezultatul vreunui botez, al vreunei nunti, sau al gratarului de 1 mai. Agatati de cureaua pe care se vedea scris cu litere de-o schioapa ‘Dior’, se gaseau ochelarii cenusii, mari cam cat cutia craniana a mamiferului, si ei cu mici pietricele sclipitoare….’Ca daca nu sclipeste, e degeaba’, vorba unui muzicant minoritar de marca. In picioare, incaltaminte sport [da, ati ghicit, aurie] Nike. Doar firma face reputatia, these days…

Din fericire [sau nu], dupa observarea acestor doi indivizi, s-a facut verde la semafor. Mi s-a oferit astfel ocazia de a remarca o alta sub-specie: femeile de +40 ani care cred ca au 20, dar arata de 60. O doamna cu parul tricolor [alb la radacina, castaniu in partea mediana si negru spre varfuri], machiata strident, cu obrajorii ca bujorii, avand o bluza dintr-un fel de plastic reciclat, evident, mulat [a se citi intins] pana la extrem, cu un decolteu adanc, lasa se se vada [in detaliu, probabil pentru ca acei mai carcotasi dintre privitori sa nu se planga de ambiguitate] fiecare centimetru din pieptul dumneaei, care nu beneficia de prezenta unui sutien. Sutien care sa ne fi aparat de visele urate pe care aceia mai ghinionisti dintre noi, care au vazut-o, le vor avea cu siguranta. O fusta ciclame de 50-60 cm completa acest tablou meschin, degradant, al unei femei care in incercarea de a recupera tineretea pierduta, smulgea, in cel mai bun caz, cateva suspine compatimitoare.

Imi mai vin in minte o multime de exemple, dar sunt sigura ca le-ati vazut cu totii in periplul vostru prin orasul/cartierul/blocul in care locuiti…Intrebarea mea este, insa, urmatoarea: de ce oamenii nu pot intelege ca nu tot ce se poarta le si vine bine….si ca, de fapt, nu tot ce se poarta e frumos!?

In acest sens, propun ca Primaria sa sponsorizeze fiecare casa din fiecare oras cu cate o oglinda de 2×2 m, poate astfel vom fi privati de [macar] 1% din aceste exemple de prost-gust in cea mai pura forma. Cine stie…daca n-or avea oamenii bani de oglinda? 🙂